WhatsApp: 0753.30.40.50

Se majoreaza ajutorul de deces. Cine va primii acești bani și care sunt condițiile

Ajutor de deces majorat

Ajutorul de deces este un ajutor important pentru toți românii, iar în anul 2021 a crescut cu aproximatv 266 de lei. În anul 2020, proiectul lansat în dezbatere în Guvern a fost aprobat și produce efecte începând cu prima lună a anului 2021.

Proiectul a prevăzut o majorare a ajutorului de deces, prima creștere semnificativa a acestui ajutor, din 2018. Ajutorul este acordat în cazul decesului unei persoane asigurate, unui pensionar sau unui membru din familia lor.

Conform noii legi, sunt prevăzute următoarele modificări:


-    2715 lei pentru un membru al familiei asiguratului sau pentru un membru al familiei pensionarului, ceea ce implică o majorare cu 133 de lei comparativ cu prezentul;
-    5429 lei pentru asigurați sau pensionari, de unde rezultă o majorare cu 266 de lei.

Care sunt noile reguli în vederea acordării ajutorului de deces

Conform regulamentului prezentat de Casa Națională de Pensii, ajutorul de deces se poate solicita în cel mult trei ani din momentul decesului și va fi achitat solicitantului în maxim 3 zile lucrătoare de la depunerea solicitării. Dacă a decedat un asigurat sau un pensionar, pot solicita ajutor de deces următoarele persoane:
-    Soțul;
-    Copilul;
-    Parintele;
-    Tutorele;
-    Curatorul;
-    Orice persoană care poate dovedi că a achitat integral cheltuielile de înmormântare.

În cazul în care a decedat un membru al familiei asiguratului sau pensionarului, ajutorul va fi achitat asiguratului, respectiv pensionarului.

Cum se obține ajutorul de deces și care sunt actele necesare

Pentru a fi obținute sumele aferente ajutorului de deces, solicitantul trebuie să depună un dosar cu mai multe acte, în funcție de situația specifică. Dosarul va cuprinde următoarele documente:


-    Anexa 11, reprezentând cererea pentru ajutorul de deces;
-    Originalul și copia actului de identitate;
-    Originalul și copia certificatului de deces;
-    Originalul și copiile actelor care atestă starea civilă a solicitantului, din care să reiasă clar gradul de rudenie cu persoana decedată;
-    Originalul și copia dovezii suportării cheltuielilor de înmormântare;
-    Originalul actului vizat sau emis de medicul specialist în asigurări sociale, de unde rezultă că o afecțiune a determinat incapacitatea de muncă, survenit în copilărie, pentru persoanele de peste 18 ani, aflate în imposibilitatea de a munci;
-    Originalul adeverinței care atestă că la momentul decesului, solicitantul urma o formă de învățământ organizată, dacă acesta are vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani și își continuă studiile;
-    Extras de REVISAL sau o adeverință din partea angajatorului de unde rezultă că decedatul era asigurat;
-    Declarație pe proprie răspundere a solicitantului, conform căreia decedatul nu era pensionar sau asigurat, în situația în care nu se poate face dovada statutului de asigurat sau de pensionar.

Instituția care achită dreptul de ajutor social va scrie pe spatele certificatului de deces mențiunea achitat, va data aceasta mențiune, o va semna și o va ștampila astfel încât să nu apară alte solicitări ulterioare sau tentative de fraudare a instituției din partea altor rude sau persoane.






Copyright 2012 - 2020 Funerare Rainbow Dorobantu Toate drepturile rezervate

Dorobantu Funerare Rainbow este marca inregistrata conform OSIM certificat nr. 136802

Termeni si conditii

GDPR

ANPC

Metode de plata n magazin:
metode de plata rainbow dorobantu webprodesign

Close your account?

Your account will be closed and all data will be permanently deleted and cannot be recovered. Are you sure?